Termenul-limită de depunere pentru declarația 600 va fi amânat până la data de 15 aprilie 2018, conform unui proiect de act normativ adoptat astăzi de Guvern. Totuși, 15 aprilie va pica duminica, ceea ce înseamnă că termenul se va prelungi automat până pe 16 aprilie 2018. Autoritățile au declarat că vor elimina în viitorul apropiat declarația 600, ce este folosită la stabilirea contribuțiilor de pensii (CAS) și sănătate (CASS) pentru persoanele fizice care obțin, în principal, venituri independente.

Este vorba de un proiect de ordonanță de urgență care prevedeamânarea, de la 31 ianuarie 2018 la 15 aprilie 2018, a termenului-limită pentru depunerea formularului 600. Acesta a fost adoptat azi de Executiv și, pentru a se aplica, trebuie publicat în Monitorul Oficial, lucru care ar trebui să se întâmple chiar azi.

Totuși, din moment ce 15 aprilie 2018 pică duminica, regulile procedurale fiscale stabilesc că acesta se va prelungi automat până pe 16 aprilie 2018.

Măsura a fost inițiată după ce președintele Camerei Deputaților a discutat recent cu fostul Guvern și s-a decis amânarea termenului de depunere pentru declarația respectivă. Amânarea se va face prin ordonanță de urgență, în chiar prima ședință a viitorului Guvern, ce este programată azi. Totodată, se ia în calcul, pe viitor, eliminarea formularului fiscal.

Formularul 600 trebuie depus, în vederea stabilirii CAS și CASS de achitat în 2018, de persoanele fizice care au obținut în 2017 venituri din activități independente, venituri din asocierea cu o persoană juridică, venituri din cedarea folosinței bunurilor, venituri din investiții (adică inclusiv dividende), venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură sau venituri din alte surse.

Termenul-limită de depunere este, până la apariția ordonanței adoptate azi, 31 ianuarie 2018.

Sursă articol: avocatnet.ro